Desen interior

Si ce conteaza ce e in exterior atata timp cat interiorul te tradeaza la fiecare miscare.Sa fie Cora singurul caz?Inclin spre talerul negatiei.M-am gandit ca se merita sa descriu putin ce deseneaza inima ei.Ce poate sa simta un suflet parasit si nu doar o data?Probabil trebuia sa fie obisnuita,nu?Ei bine nu!Poti sa treci de 1000 de ori prin aceeasi situatie si de fiecare data o sa suferi la fel sau chiar mai mult.E ca si cum stii de la inceput ca o sa faci o greseala si nu te poti abtine.E ca si cum ai acel deja-vu si vrei sa te impotrivesti sa mai traiesti asta din nou dar nu poti.Cine poate sa judece increderea in iubire?Toti ne asezam temelia pe dragoste,toti speram la fericire indiferent daca asta inseamna un joc nou,o pereche de pantofi sau chiar persoana  care sa ne faca sa radem mai natural ca niciodata.Cum sa te impotrivesti cand stii cand gresesti si nu poti fizic sa te opresti?Cum sa te opui cand nici macar tu nu vrei sa renunti.Cum sa alungi ceea ce iti doresti din tot sufletul?

Ei bine asa simtea si ea...s-ar intoarce din drum sa lupe...sa il caute sa se incapataneze sa creada ca totul e o minciuna,ca el e cel pe care ea si l-a imaginat.E asa de urat cand iti construiesti propriul tau univers si adevar si deodata se duce tot.Si totul in jurul unei persoane.

Prima iubire...prima dezamagire.Si totusi vrei sa scapi,sa treci peste.Viata merge inainte...dar cu cine alaturi?Si oare merita viata sa o continui cand ea nu iti ofera toate conditiile?

Si uite asa multe pete negre peste care sunt aruncate culori vii si plina de farmec.Si parca iar se intuneca cu gri,negru!Sa fie un desen ratacit?Sa arate asa dragostea?Sa fie dragoste?

Nici ea nu avea curajul sa rosteasca.Nici sufletul ei nu stia ce deseneaza.

Sa fie oare vremea sa renunti la tot?Sa pui piciorul in prag si sa refuzi si mai asisti la frumosa ta poveste de iubire?Sa stai si sa joci un rol scund sau sa iti faci curaj sa participi la castingul pentru protagonista?Dar oare sa merite el sa fie protagonistul tau?

Si pana cand sa dureze totul?Toate au un final...si vine mai devreme sau mai tarziu...Dar de ce sa vina cand tot ce vrei e un happy end cu el...

Si ce e cel mai ciudat e ca nimeni nu o sa poata vreodata sa raspunda la intrebarile astea pentru ca ele nu au raspuns.

Curaj?Cand sa il ai?Cand trebuie sa te retragi pentru ca simti ca s-a ajuns prea departe.Cand iti vine sa plangi gandindu-te ca te-ai implicat prea mult?

Ambitie sa treci peste?Cand?Cand inima te roaga sa ramai si ratiunea te da afara?Cand il refuzi si tot ce vrei e sa strigi "DA"?

Toate sunt clipe frumoase cand e el acolo.Si totusi el strica tot desenul uneori...De cate ori sa schimbi foaia si sa o faci alba iar?Si totusi e asa frumos rozul peste negru.

Si totusi poate ca este o dscriere confuza si aparent fara legatura....dar....ce?dragostea e altfel?

Ca la inceput!

Cora a plecat suparata ...dar se simtea atat de ciudat.Pana acum aceea fusese casa ei de atatia ani,acolo a copilarit ...acolo a plans...acolo a ras.E adevarat ca in fiecare zi spera sa plece de acolo,sa uite trecutul asta dureros,dar nu se gandea ca despartirea asta o sa fie asa de dureroasa.
Nu mai conta acum nimic pentru ca oricum era singura cu o geanta in mana si fara idee spre ce loc se indreapta.S-a dus intr-un parc.Era inca lumina,dar pentru cat timp?Urma sa se faca noapte si ea unde o sa doarma?Ce urat sentiment ....singura pe lume doar cu vise si dorinte pe care nu era sigura ca o sa le indeplineasca vreodata.A simtit deodata ca o uda ceva pe mana.Incepuse ploaia.Trist ghinion!Ea statea cu privirea pierduta si cu geanta in brate.Era ca un pui ce s-a pierdut de cosca si sta acum sa il ude ploaie ..singur...trist...!Deja hainele ii erau ude pana la piele,parul i se lipise de fata si ii era din ce in ce mai frig.
S-a ridicat deodata hotarata fara sa clipeasca insa.Si-a luat geanta si a plecat in graba.Se indrepta catre casa lui Chris.A stat cateva minute in fata usii reflectand:"El sigur o sa ma ajute...o sa gaseasca el o solutie!"
Si-a facut curaj si a apasat pe sonerie.A raspuns mama sa.Cora se astepta ca aceasta sa se enerveze si sa fie oarecum mirata,insa nici gand de asa ceva.Femeia a raspuns mai calma ca niciodata,a intrebat-o cine este si pe cine cauta,prefacanu-se ca nu o cunoaste.
Cora se simtea mai ciudat ca niciodata.A raspuns insa ca vrea sa vorbeasca cu Chris si a inceput sa vorbeasca fara rasuflare.I-a spus femeii ca a fost data afara si ca nu are unde sa se duca.Aceasta nu parea deloc patrunsa de situatie.S-a uitat deodata la ea din cap pana in picioare si i-a raspuns cat a putut de rece:"Chris nu este.A plecat astazi de dimineata in strainatate la studii."
Cora nu a putut sa reactioneze pe moment.Se uita la femeia ce stea in usa asteptand sa plece si nu stia ce sa zica.Cum de a plecat Chris?Cum de parasit-o exact acum.El nu ar face asta.
Trist dar adevarat Cora!Asa sunt baietii.Pleaca exact atunci cand simti cel mai mult nevoia sa iti fie aproape,exact atunci cand esti sigura ca sunt cei mai sinceri...atunci mint cel mai bine si atunci cand crezi ca ai gasit printul fermacat este doar o simpla broasca raioasa.Nimic special.
Desigur ea nu avea acum timp sa se gandeasca la asta.El era ultima ei speranta.Era singurul de care se agata atunci cand credea ca viata are ceva bun si pentru ea.Acum avea ea nevoie de el,iar el nu era.
Femeia statea in usa si se uita la Cora care a cazut in genunchi cu mana la ochii si a bufnit in plans.Femeia a scos niste bani si i-a intins indiferenta catre fata.
Cora si-a ridicat privirea plina de ura,asa de multa ura incat nu stransese niciodata in suflet.S-a ridicat si a vrut sa plece.Femeia i-a zis:"Nu te prosti!Ce crezi ca o sa faci noaptea singura fara bani.I-ai si pleaca."
Cora s-a intors din drum si i-a luat.Oricat de mult o ura femeia avea dreptate.Inainte sa plece insa a aruncat o ultima privire casei si balconului unde statea ea cu Chris si priveau stelele.Parca ii si vedea umbra la geam.Oare sa fie el?S-a apropiat.Nu,nu era el!El o parasise,el era departe,el era doar un mincinos.
A plecat din nou singura ca la inceput.Avea inima plina de iubire si de ura in acelasi timp.Oare care sa domine?

18...pedeapsa?

Zilele treceau..era si normal,viata e prea importanta ca se stea in loc pentru doi copii la inceput de drum.Si cum ziceam asa au trecut zilele,lunile... Era deja 28 iulie.Vara,cald...foarte cald,ploaie rara si multa lume in vacanta.Cora era suparata si singura iar.Lucrurile nu mai mergeau asa de bine cu Chris.Totul incepuse in urma cu 2 saptamani la el acasa atunci cand mama sa i-a surprins pe balcon seara uitandu-se la stele amintindu-si de noaptea de la mare.Ea a vrut sa se prezinte cu ideea de a face primul pas si eu el totodata o buna impresie.Dar totul a iesit pe dos.Chris i-a facut semn sa taca iar ea a ramas cu ochii atintiti in podea la pantofii femeii.A urmat scuza salvatoare si umilinta Corei.Se presupune ca ea era o colega de clasa cu care venise sa fac un proiect la geografie si care tocmai pleca.Deloc placut pentru Cora.Stia ca parintii lui nu sunt de acord dar spera ca macar el,Chris,sa aiba curajul sa o apere,a lupte pentru ea.Dar...

Acum nu mai era asa de sigura.El o tot evita si nu mai arata asa de mult ca o iubeste.Totul atarna asa in aer de un fir de ata care statea sa se rupa.Si a venit si foarfeca!

Si cum ziceam la inceput ...urma sa vina ultima lovitura.Sau?Poate nu!Oricum...28 iulie...ziua Corei.Si nu orice zi, majoratul.Ziua in care se zice ca ai trecut perioada cand erai un adolescentfara giji,la maturitate,responsabilitate.Greu de crezut ca o zi poate sa schimbe o fire.Dar ar fi fost bine sa fie numai o problema de conceptii.Acum era ceva mai grav.Legea spunea clar ca odata atinsa varsta de 18 ani (mai sus mentionat responsabilitate) tinerii mai nou deveniti adulti trebuiau sa paraseasca "minunatul" camin pentru a porni singuri in fabuloasa aventura a vietii.Evident ca era spus ironic.Cum ar putea sa fe Cora pregatita sa plece?Unde sa se duca?Dar pe cine sa intereseze?

Asta se intreba si ea,pe cine sa anunte,cui sa ceara ajutorul,si cine sa o asculte?Ea nu are pe nimeni.Are doar un caiet  verde,o bratara si o poza cu ceva ce candva o facea fercita.

Sa revenim putin la detaliile cadrului principal.Era ea,jos pe scari in brate cu caietul,in stangaavea o valiza,nici prea mare ,nici prea mica unde era toata viata ei de pana atunci.Toti treceau pe langa ea,parca nu o vedeau.A venit si doamna Sava intr-un final cu o foaie cu mult scris.Aia era un fel de bilet de plecare.I-a oferit zambind pentru prima data foaia si i-a zis"Mult Noroc!"Ce era ciudat,Cora nu varsase o lacrima.De aceea a fost capabila sa ii ofere un raspuns plin de ironie:"Ca asta de pana acum nu?"Cata dreptate avea.Care noroc?Unde?Ce viata se cladeste pe noroc?Dar sa nu ma grabesc...poate mai tarziu protagonista poate chiar o sa aiba...nimic nu e imposibil nu?Dar revenind la scena dramatica ...nu mai ramane decat finalul dureros.Cora a tarat valiza pana la poarta.S-a uitat ptr ultima data inapoi plina de ura.In gandul ei rula un singur gand "Ce bine ca plec din Iadul asta!"

Ceea ce este important si special este lasat la urma este ca inainte de a pleca,cele 2 prietene au decis ca se vor intalni peste 2 luni cand Maya urma sa fie "alungata de bunavoie".Macar asta o alina...dar...se va intampla?Poate ca da...sau...nu stiu nici eu.

Back home...back to love

Chiar daca erau din nou acasa...nu puteau uita clipele petrecute la mare.Era locul lor acum,parca ramasesera acolo o parte din ei pentru totdeauna.Si chiar asa era.Locul era magic si nu putea fi uitat asa de usor.Pacat ca au trebuit sa se intoarca asa de repede.
Cora nu a uitat insa sa faca poze ...a pastrat numai una .Una in care erau ei noi si in spate marea si soarele ce apunea.Cea mai reusita poza.A lipit-o pe prima pagina a caietului verde astfel incat de fiecare data cand il deschidea sa isi aduca aminte de momentele minunate.
De acum nimic nu ii mai putea desparti...niciodata.El nu o va lasa sa plece iar ea nu se va lasa parasita.Dupa noaptea de iubire petrecuta la mare cei doi se apropiasera mai mult.Era si normal.Ea ii daduse lui tot ce avea o fata de pretuit mai mult.Fusese primul baiat.El o admira si o iubea acum si mai mult.
Nimic nu era mai frumos decat iubirea dintre ei.De cate ori se vedeau simteau ca le alearga mii de fluturi prin stomac.De cate ori clipeau simteau ca le apare in fata chipul iubit.La fiecare sarut se pierdea tot imprejurul.
Ce puteau ei sa ceara de la viata?Nu era oare totul perfect?Dar pana cand sa dureze?El avea deja 18 ani.Avusese o petrecere frumoasa.Parintii lui ii dadeau tot ce isi dorea,doar ca el o dorea pe Cora iar parintii lui nu o acceptau.Si tocmai pentru ca el o iubea asa de mult nu ii zisese niciodata de refuzul parintilor lui de a o cunoaste.Cumva ea presimtea asta si niciodata nu pornea o discutie pe tema asta.Ii era greu.Stia ca or sa aiba probleme odata si odata numai ca nu vroia sa patrunda in lumea ei de basm asa o vraja malefica.Ii placea cum era totul acum.Dar trebuia sa infrunte candva si greutati...oare sa fie ea pregatita?

Rasarit cu soare de iubire

"Considera-te bolnava weekendul acesta!O sa te rapesc.Nu spune ca nu.Gasesti tu o cale sa te faci nevazuta si nedescoperita.Am incredere in tine.La 8 la locul nostru."
Cam asta scria pe o bucata de hartie infipta in usa Corei.Si cred ca asta se numeste bilet de dragoste.Ce romantic putea sa fie Chris cateodata si mai ales de cand o cunoscuse pe Cora.
Fata a luat biletul repede inainte ca doamna Sava sa il vada si dupa ce l-a citit si l-a recitit de 10 ori l-a pus cu grija in caietul verde.Are sa stea mult timp acolo.
Si oare cine sa o ajute pe ea sa fuga?Nimeni alta decat Maya,prietena si complicea ei.Planul era unul inteligent.Nu putea sa fie altfel caci au pus la punct toate detaliile.Totul era gata.
Doamna Sava urma sa fie pacalita mai bine ca niciodata.Si iata si planul:Maya urma sa fie 2 in 1 pentru o zi.Infasurata in bandaje si prosoape ea se va da drept Cora care va  avea alta criza de febra.Fetele stiau ca doamna Sava nu se arata preocupata niciodata de sanatatea lor si ca era alergica la orice boala a lor.Maya a ajutat-o pe Cora sa se strecoare pe scari si i-a atras atentia "vrajitoarei" pentru ca mica indragostita sa se poata  furisa.
Totul a iesit perfect.A alergat pana la locul unde se intalneau ei mereu si cand a ajuns acolo a vazut ca o astepta Chris cu o geanta mare in mana.La inceput nu a bagat de seama dat cu cat se apropia se ingrijora.
Nu era nimic de ingrijorare,era doar de bucurie.Chris avea sa ii faca Corei cea mai mare surpriza,singura de pana atunci.A rugat-o sa aiba incredere in el si sa il urmeze fara sa intrebe unde vor merge caci nu are nicio explicatie pregatita.
Cora desi plina de teama,s-a lasat dusa de Chris pana la gara si de acolo s-au urcat in primul tren.Calatoarea pentru prima data cu trenul.A deschis geamul si statea cu capul iesit afara simtind racoarea vantului.Nimic nu o mai interesa.Asa cum a promis fata nu a intrebat nimic.Astepta doar sa vada unde vor ajunge.
Dupa 2 ore au ajuns intr-un oras mare si plini de lumini.Era seara si simtea un vant ciudat ce ii mangaia fata.Au mers de mana pe o strada mai retrasa si la un moment dat a simtit ca ochii ii sunt acoperiti.A auzit vocea lui Chris care ii zicea ca totul o sa fie bine ca au ajuns.
S-a lasat condusa de el.A intrat intr-un pamant ciudat,moale,ce semana o gadila in talpa.Auzea apa ce cadea de undeva.Era nerabdatoare.Inima ei batea din ce in ca mai tare.
A simtit ca deja ochii ii sunt dezgoliti dar continua sa ii tine inchisi.Ii era teama.Daca nu o sa fie asa cum si-a imaginat?Daca nu e ce crede ea?Cat de frumos oare sa fie?
Curaj,Cora!Urmeaza sa vezi peisajul tau preferat.
A deschis ochii.A vazut cerul ce se intalnea undeva departe cu apa.Dar cata apa!Si cat cer!
-Uite,Cora.Aceasta este marea!
Cora nu zicea nimic.Statea nemiscata si privea.Nu se satura sa priveasca totul.Era asa de frumos.Pe mare se vedeau niste lumini colorate si de fiecare data cand simtea o racoase se auzea zgomotul apei.S-a apropiat.
A incercat sa prinda cu mana apa si sa se joace.Dar o lovea un val si alt val si tot asa.Se amuza ingrozitor.Chris o privea cu atata dragoste.Avea 17 ani si jumatate si inca nu vazuse marea.Era prima data.
Chris s-a apropiat de ea incet.In ochii ei atat de frumosi se regasea toata marea.S-a pierdut si el.
Erau amandoi acolo si totusi departe.
S-au asezat pe nisip tinandu-se de mana si au privit stelele.Ce multe erau.
De asta ii era frica Corei.Dintotdeauna visa sa ajunga la mare.Sa stea acolo si sa se sature de privit.Sa simta briza si sa cuprinda intreg cerul cu privirea.
Acum era acolo!Si era si el cu ea.Ce putea sa isi mai doreasca.Simtea ca momentul asta o sa ramana mereu pentru ea.Ca o sa inchida mereu ochii si de fiecare data o sa fie acolo.
Chris a plecat sa faca un foc mare.Ea a ramas acolo meditand la ceea ce i se intampla si vedea ca toata fericirea ei se invarte in jurul singuriei persoane care a facut-o sa zambeasca si sa descopere fericirea.Se uita la el si simtea ca il iubeste asa de mult incat pana si marea si cerul erau mici si vroia sa ii zica si nu putea.Incerca degeaba.Iubirea nu se spune nu se rosteste.Doar se simte.Si ea o simtea acum mai mult ca nicioadata.
S-a apropiat de Chris.Fusta alba si camasa de aceeasi culoare se ridicau in puterea vantului si parea un inger abia coborat.Baiatul a ramas fara cuvinte.In lumina focului ochii ei sclipeau mai frumos ca niciodata si erau atat de adanci si de nepatruns.Mainile ii erau pline de nisip iar inima de dragoste.Manaca stanga era cazuta pe jumatate iar pielea ei cafenie si fina se lasa alintata de caldura focului.
El era in fata ei iar ea era in fata lui.Era un foc intre ei.Sa se stinga el vreodata?
S-au apropiat unul de celalat si s-au strans in brate prinsi de cadrul feeric .Buzele lor s-au intalnit.El era rece ea era calda insa ea tremura il bratele lui.
Se iubeau mai aprins ca niciodata.Acum era doar ei doi si soarele se rasarea timid din  mare.Se inalta ai mandru ca niciodata.Se ridica pentru ei doi.Tinandu-se in brate stateau si priveau.Dar orice rasarit are si un apus nu?Sa stie ei asta acum?

Continuare...

Cora se simtea perfect alaturi de el.Erau mereu impreuna iar el devenise confidentul ei,juranlul ei nescris.Poate ca uneori simtea ce el este mult prea bun pentru ea dar cand privea bratara ce o avea la mana isi dadea seama ca niciodata nu a avut noroc si ca de cand isi stia numele nu traise o clipa de fericire.Acum era implinita.
Caminul nu mai era asa de sinistru si parca nici doamna Sava nu mai era chiar o vrajitoare.
In drum spre casa acum nu mai plangea,din contra,radea si tinandu-l de mana pe Chris innumarau impreuna frunzele ce cadeau la fiecare suflare de vant.
Totul era perfect!Uneori ea credea ca viseaza si in naivitatea ei se ciupea de mana sa verifice adevarul.Pe ea o durea insa pe Chris il amuza teribil.Si el o iubea atat si atat de mult!
Ii placea totul la ea:rasul,privirea ei cand vroia ceva,pozitia sobra din timpul orelor,expresia ei trista atunci cand nu stia raspunsul corect si chiar si suvita de par ce o deranja cand scria.
Erau facuti unul pentru celalt.Ea visa iar el era printul.
Ca intr-o lume unde nimic nu se intampla gresit,unde sunt decat ei doi pe un fond roz,unde raul nu primeste rol si nu are niciun act de jucat,asa se simteau eu doi.
Protagonistii unei povesti de dragoste ce ramanea acolo.
Acolo in sala de clasa,acolo in fata portii 13,acolo pe scarile caminului,acolo in podul prafuit,acolo in sufletul ei si al lui.
Ei doi si o lume mare.Doi copii si o iubire.Inceput de basm?

Inapoi la destinatar

Soarele iesea si se ascundea iar dupa nori.Cora imprastiase toate hainele pe pat.Dulapul era gol iar bratele ei erau pline de haine.Nimic nu i se parea frumos.Ceva foarte ciudat.Ea mereu gasea combinatia potrvita.Acum insa avea emotii si vroia sa arate foarte bine.Maya radea de ea insa ei nu ii pasa.Era nervoasa si incruntata.In sfarsit a gasit ceva frumos!Arata mai bine ca niciodata.Dar oare sa fie hainele de vina?Eu as zice ca frumusetea aceea venea din interior.Sufletul ei zambea si era plin de bucurie.Asta o facea asa de deosebita.
A vrut sa iasa in graba dar s-a oprit.A intors capul incet catre caietul verde.Era timpul!Avea 17 ani si se simtea acum destul de matura incat sa poarte cu ea amintirea mamei ei.A dechis caietul si a luat bratara.Asa de bine ii statea pe mana.
A plecat apoi in graba.Aproape ca fugea.Fiecare pas marca 3 baiati de inima.Nici nu mai vedea drumul.A ajuns in cap de strada si l-a vazut pe el.Statea sprijinit de gard cu o privire trista.Cand a vazut-o asa de fericita si-a dat seama ca raspunsul ei era cel care avea sa il faca cel mai norocos.
Ea a alergat spre el razand iar el a deschis bratele din instinct.Cora a sarit in bratele lui iar el a apucat sa se invarteasca cu ea de 3 ori privind-o adanc in ochi si simtind ca toata lumea se rezuma acum doar la ea,la Cora!A fost primul lor sarut.Cora a adus cu ea floarea pe care o primise de la el si pe care a pastrat-o intr-o carte de atunci.A vrut ca ea sa se intoarca de unde a plecat,adica la el,si vroia ca floarea sa ii aduca lui Chris mereu aminte de ea.
Ea l-a luat de mana si l-a strans mai puternic ca niciodata.Ce mult il iubea.Si ce mult simtea ca era iubita!

Au plecat amandoi spre scoala tinandu-se de mana.Nu le mai era frica.Au intrat in scoala mai mandrii ca niciodata.Toti se uitau la ei ciudat si susoteau cate ceva dar ei nu mai vedeau si nu mai auzeau nimic.Pentru moment aveau impresia ca totul e perfect si asa o sa ramana.Dar...nimic nu e perfect!

M&C

Cora a stat toata ziua in pod si a plans.Nimic ciudat la ea.Se obisnuise cu suferinta.Dar acum era ceva nou.Era ceva in el,era ceva la Chris care o facea sa uite de lacrimi.
A stat cu ochii pe geam si a vazut cand Maya a intrat pe poarta cu mersul ei strengaresc.A coborat scarile in graba si a iesit in intampinarea ei.
-Maya,hai repede!Urca,hai...trebuie sa vorbim!
-Cora,ce s-a intamplat?
-O sa iti explic cand ajungem in camera,hai grabeste-te!

Cand au ajuns in camera,Cora a incuiat usa si a aruncat cheia pe masa.
-Cora ai innebunit?Doamna Sava o sa ne pedepseasca iar!Nu avem voie sa incuiem usile!Deschide imediat!

Cora nu o auzea.Statea cu ochii plecati si se gandea cum sa ii zica...sau sa ii zica?

-Tu crezi ca eu am voie sa iubesc?
-Cora ce e cu intrebarea asta?Nu e vorba de Chris nu?Spune-mi ca nu!
-De ce nu si el?De ce nu?
-Pentru ca el nu e ca noi.Cora!O sa suferi si mai mult!
-Si?Am suferit de cand ma stiu.Pentru cateva clipe de fericire sunt dispusa sa sufar toata viata.
-Treaba ta.Eu sunt alaturi de tine mereu.Te iubesc si vreau sa faci asa cum simti.Dar,te-ai ganditit la ce o sa zica familia lui?
-Nu trebuie sa afle nimeni.Iubirea e facuta sa fie simtita in 2 nu sa fie spusa tuturor.

Maya a inceput sa rada.S-au luat in brate si au inceput sa planga amandoua.Poate ca nu avea mama niciuna si nici tata dar sora...aveau amandoua.Ele stiau ca atata timp cat sunt impreuna totul o sa fie mai usor. S-au dus si au scos un cui de la dulap si eu zgariat pe marginea patului:M&C.Asa aveau sa fie pentru totdeauna!

Cora nu a putut sa doarma toata noaptea gandindu-se la el si pentru prima data era fericita cu toata fiinta.Maine avea sa fie o zi frumoasa.Luna era plina si mai clara ca niciodata.Sa fie oare un semn?

De la carte la sarut

Dupa ziua de 1 martie,el mereu se aseza la masa ei iar ea mereu ii imprumuta un pix!Asa s-a legat o legatura intre ei.Plecau impreuna si veneau tot impreuna.Ea niciodata nu se lasa condusa pana in fata portii.Simtea ca locul ei nu este acolo.Nu vroia ca el sa vada unde sta desi el stia.Nu vroia ca in visul ei de acum sa apara "castelul batuit".Ca un adevarat domn in devenire nici el nu insista.Cat avea sa mai dureze?Asta se intreba doar ea.El se simtea asa de bine incat visa la eternitate,ea insa era realista stia ca totul o sa se termine candva si astepta sa se trezeasca.
Dar...se pare ca inca nu era timpul pentru trezit.


Totul se anunta ca o zi obisnuita dar nu era nici pe departe.El a deschis ochii hotarat sa ii marturiseasca tot si sa se arunce in prapastia adanca dar placuta.Cora a inchis poarta si a plecat in graba caci deja intarziase.Mergea cu pasi grabiti catre locul unde Chris o astepta.
Chris se plimba dintr-o parte in alta agitat si uitandu-se din 2 in 2 sec catre strada de unde ea urma sa apara.Asteptare...nimic...alta privire...tot nimic.Deja asteptarea devenea chin si fiecare secunda ce trecea parca era o eternitate.Dar iat-o!El a ramas nemiscat cu ochii la ea.Ea venea senina si zambind ca in fiecare dimineata.Uniforma ii statea parca mai bine ca in oricare alta zi iar buclele,ravasite de vant erau prinse cu o bentita rosie care o facea sa para mai angelica decat Chris a vazut-o pana acum.
Si asa au fugit secundele si momentul a venit.Dar...Chris inca mai astepta...Ce?Sa isi faca odata si odata curaj.A tras aer in piept si a rostit clar:
-Cora,astazi nu mergem la scoala!
-Ai innebunit?Eu nu imi permit sa lipsesc.Si...?Ce e cu tine?S-a intamplat ceva?
-Da...m-am saturat sa ma ascund iar tu sa te prefaci ca nu se intampla nimic.Trebuie sa acceptam ,sa nu ne mai simtit vinovati si sa asteptam mereu sa se termine.Nu vreau,Cora,nu vreau sa se termine niciodata!
Ea il vedea pentru prima oara plangand.Trebuia sa fie ceva adevarat.Posibil ca el sa o iubeasca?De ce nu?Sau de ce da?Asta gandea ea.
-Poate ca e mai bine sa nu ne ducem astazi la scoala.Vino stiu eu un loc unde putem sa vorbim in liniste.
L-a luat de mana si pentru prima data a pasit cu el pe poarta.Da!Au intrat impreuna de mana in caminul suferintei ei.Au urcat scarile pe ascuns pana au ajuns intr-un pod prafuit si plin de vechituri.
-Nu stiu de ce faci tu asta...dar ...eu...Eu te iubesc Cora!Te iubesc asa cum nu am mai iubit pe nimeni.
-Uite.Chris!Asta e viata mea,asta e casa mea.Acum ma mai iubeste?Asa sunt si eu prafuita,uitata!Asta e universul meu,asta e ce ma asteapta.
-Nu imi pasa!Eu te iubesc si atat!Nu ai zis ca vrei sa iesi din lumea asta?Ca vrei sa te ajuti?Eu o sa fiu langa tine.Lasa-ma sa te ajut!

Grea decizie avea de luat Cora!De asta se temea de cand a primit floarea.Ce ar putea sa faca?Sa ii spuna ca si ea il iubeste mai mult decat orice sau sa il alunge?El avea dreptate.Ea avea sa iasa din lumea asta cu orice pret.Dar pana atunci?Cum ar putea sa se ridice la nivelul lui?
Totul era asa de confuz.
-Pleaca,Chris!O sa vorbim maine la scoala.Acum lasa-ma!Iesi pe aici si pleaca fara sa te vada doamna Sava!Hai repede!

Ce bun ar fi fost sfatul unei mame.Dar unde sa o caute?Unde sa o gaseasca?Nu era nimeni cu ea!Era doar o copila ce plangea intre atatea si atatea vechituri pline de praf!

Caietul verde

Dimineata Cora era prima care se trezea , incepea sa iti pregateasca cartile si geanta pentru scoala si pleca inainte ca cineva sa se trezeasca.Ura viata pe care o ducea.Oare nu merita ceva mai bun?Asta se intrebau toate ce se aflau la poarta 13 insa ea se simtea diferita.Si era!Era frumoasa ,cu trasaturi fine.buze groase,de un roz deschis,si cu gene mari ,intoarse si ceea ce era de invidiat la ea era ca stia sa faca din o haina urata ceva ce toti ar fi cumparat.Avea simtul modei.Posibil sa fie mostenire de la mama sa.Aflase de ea in urma cu 5 ani ca statea in oras si ca era o doamna cu multa influenta in lumea celor bogati.Asta o facea sa isi urasca si mai mult stilul de viata.Restul copiilor erau abandonati pentru ca parintii fie erau morti fie erau saraci,insa ea...putea sa fie crescuta de o familie adevarata cu situatie buna si...a ajuns doar inca un numar intr-un camin de copii abandonati.
Toate astea o faceau sa isi doreasca din ce in ce mai mult sa iasa din aceea atmosfera si sa isi faca singura o viata de succes.Asta visa in fiecare seara.Singurii ei prieteni carora li se destanuia erau Maya si caietul verde primit dar de la aceasta.Caietul tinea ascuns fiecare gand fiecare lacrima stranse timp de 15 ani.Acolo avea poze,scrisori catre mama sa pe care nu le trimisese niciodata.Singurul lucru pe care il mai avea de la ea era o bratara mica,subtire de argint de care erau prinse 4 litere:C O R A.Niciodata nu purtase aceea bratara.Dar o pastra ca pe ceva sfant.Era si bratara in caietul verde pe care il avea mereu la ea si pe care nu il lasa din mana niciodata.
Dar toate astea erau lucruri ascunse.Ea nu era o fire comunicativa.La scoala toti ii stiau povestea si o priveau cu mila,dar ea nu vroia asta.Ea stie ca se duce la scoala pentru ca vrea sa reuseacsa prin propriile forte si restul era nimic.Dar de cateva luni i se intamplase ceva ciudat.Sa aiba oare legatura cu noul elev?Poate.Sau...?Nici ea nu stia.Dar ramanea cateodata minute in sir uitandu-se la el.Dar putea ea sa spere la ceva mai mult?Ea era o orfana si el era fiul npului primar.Ca toate fetele ce nu isi permit sa viseze isi afunda capul in carti si in caietul verde de fiecare data cand el trecea incercand sa ii evite privirea.
Poate ca ea nu observa dar si el o vazuse de mult si i se parea cea mai frumoasa dintre fete.Si nu numai lui.Toti o vedeau asa.Si pe buna dreptate.Dar nimeni nu avea curajul sa se apropie de ea pentru ca era in sine viziunea ghinionului si a nesansei deci...nu se ridica la nivelul celor ce erau acolo.In fine...el insa o vedea altfel,curajoasa,serioasa,misterioasa dar frumoasa,foarte frumoasa.
Asta se intampla de 6 luni...asa au mai trecut alte 6...si intr-o zi de primavara pe 1 martie chiar caietul verde ascunde "Astazi am primit o floare...eu...m-am bucurat...si era de la el!Am simtit ca sangele incepe sa alerge prin vene si ca sufletul o sa imi iasa din camasa uniformei."
Da...Cora primise o floare de la Chris.In sfarsit tanarul isi facuse curaj sa se aseze la masa ei de studiu din biblioteca si ea in cele din urma a lasat cartea jos si asa li s-au intalnit privirile.
Ea i-a multumit si a zambit mai frumos ca niciodata iar el dupa ce a tusit formal a atins-o cu buzlele pe obraz lasand-o cu ochii atintiti asupra lui.Totul s-a intamplat repede.
Oare isi permite el sa iubeasca o fata orfana si aparent fara alt viitor stralucit decat cel din vise?Iar ea va putea sa isi ridice in sfarsit privirea si sa il lase pe el sa patrunda il lumea ei ca o raza de soare ce e asteptata dintotdeauna?

Monolog sau...dialog cu corectitudinea

Tu care esti atat de relativa...mereu acolo cand e nevoie de tine!Stai linistita ca eram ironica.Si totusi mi-ar placea sa fii de partea mea atunci cand am nevoie si cand consider ca asa este dat sa fie.Pacat! Ce sens are sa sprijinim si sa incurajam corectitudinea intr-o maniera falsa si ipocrita?De ce sa ne complicam sa fim corecti o viata intreaga cand nimeni nu e cu noi?Sa folosim "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte"?Si cei care spun nu oare exact asa gandesc?Nu cred.E cazul sa realizam ca viata nu e corecta nici atunci cand respiram.Poate e undeva in lume altul care respira de 2 ori mai mult aer si altul sta si respira cate putin ca sa aiba si altii?Si care e ala smecher?Normal ca ala care a luat aerul toturor.El serveste acum de exemplu...Refuz sa te am ca exemplu!Eu am peronalitatea mea si stiu cat ma tine mintea si sufletul.Si rabdarea e clar ca s-a sfarsit.De acum...imi iei...iti iau...imi dai...ramai fara!Asta am invatat de la cei care impart dreptatea.Nu te chinui sa respiri cate putin ca la final tot tu mori si desteptu' isi umfla plamanii chiar daca gestul este urat.Castiga ala care e cel mai nesimtit.Haideti fratilor toti sa fim falsi si egoisti sa dam din gene si sa aprobam tot si poate asa o sa fim si noi "smecheri".
Deci in final,draga doamna Corectitudine,treci mai des si pe la noi astia care respiram cate putin...ca ce crezi?Posibil sa ti se termine si tie aerul odata si odata.

PS: Asta a fost asa o pauza de efect de la povestea pe care am inceput sa o scriu.Ma gandesc la continuarea ei.;)

Poarta 13

Partea 1

Singura...iarasi...pe acelasi drum la fel de trist ca de fiecare data.Buclele ei brunete cadeau usor pe haina groasa si alba de atata zapada.Ochii erau un negru infiorator si mai clari acum ca plansese.Oare a cata oara e cand plange ea?PEntru ce nici ea nu mai stie.A pierdut numarul lacrimilor ca si a motivelor.Plange si atat.Pasii sunt din ce in ce mai rapizi si mai desi,fata incepe sa capete o forma sobra,dura,lipsita de inocenta de mai devreme.
Ultimul pas il face in fata unei porti mari de lemn unde cu vopsea neagra era trecut numarul 13.Trage aer in piept,isi scutura haina de zapada si lasa capul in jos resemnata.De cum a intrat parca toata frumusetea ninsorii s-a dus.Era o curte mica cu 3banci acoperite de alb unde erau scrie cu degetul mai multe nume.Asta o face sa zambeasca.Probabil fetele de la camera 2,cele de 10 ani s-au jucat mai devreme.Cu siguranta asta a fost caci omul de zapada ce statea mandru cu un morcov in loc de nas nu era acolo cand plecase.
Intra pe usa ce scartaia puternic astfel incat o femeie inalta,slaba imbracata intr-un costum negru si o funda subtire la gat, a iesit repede uitandu-se cu asprime.
-De cate ori ti-am zis sa deschizi usa incet?Si mai ales de unde ai venit tu la ora asta?Masa a fost acum o ora.Acum sa astepti pana dimineata!
-Am fost la biblioteca pentru o carte,oricum nu imi era foame.
Dansa era doamna Sava.Ea era directoarea si supraveghetoarea Caminului Pentru Copii Abandonati nr 13 dintr-un oras oarecare...Ce mai conteaza?
Doamna Sava s-a intors catre camera ei dar nu inainte de a arunca o ultima privire rece si aspra fetei.S-a dus in odaia ei si dupa ce fata a auzit cheia invartindu-se de 2 ori a urcat scarile in graba.
A ajuns intr-o camera cu 6 paturi si 2 dulapuri care nu mai se inchideau bine.Toata lumea dormea.Ea nu avea somn.S-a acoperit cu patura grea si aspra ce ii zgaria pielea si dupa ce a stins lumina a incercat sa adoarma insa lacrimile o faceau sa deschida mereu ochii.Asta facea in fiecare seara.Din senin a simtit ca cineva a intrat in patura langa ea si a luat-o in brate.Era Maya prietena ei din patul alaturat.
-Lasa,Cora,poate o sa avem si noi noroc odata!

Reformatarea de suflet

Hey mi-am reformatat calculatorul:D Foarte smcher :DErau prea multi virusi ...D'aia care desi sunt mici si nu se vad...distrug tot...si cel mai bine e sa fie eliminati.Si totul incepe sa mearga din ce in ce mai greu ...tot ce ai se distruge doar din cauza lor.Si culmea nu ii iei pe toti odata ci asa p rand unul mai rau si mai periculos ca altul ;)) Si pac!!! Da-i si reformateaza sterge tot ...tot ce era...si frumos si urat si important si neimportant...TOT!!! nu mai imi pasa ce era acolo...s-a dus tot in Recycle Bin :D si acolo o sa ramana stiu eu sigur.Si uite asa am luat-o iar de la capat...cu un calculator nou si linistit...Daca nu a mers de cate ori am dat restart acum trebuia o masura ceva mai drastica.Oricum...sper ca ati inteles despre ce am vorbit ;)) App urasc informatica ...deci... :D