Inapoi la destinatar

Soarele iesea si se ascundea iar dupa nori.Cora imprastiase toate hainele pe pat.Dulapul era gol iar bratele ei erau pline de haine.Nimic nu i se parea frumos.Ceva foarte ciudat.Ea mereu gasea combinatia potrvita.Acum insa avea emotii si vroia sa arate foarte bine.Maya radea de ea insa ei nu ii pasa.Era nervoasa si incruntata.In sfarsit a gasit ceva frumos!Arata mai bine ca niciodata.Dar oare sa fie hainele de vina?Eu as zice ca frumusetea aceea venea din interior.Sufletul ei zambea si era plin de bucurie.Asta o facea asa de deosebita.
A vrut sa iasa in graba dar s-a oprit.A intors capul incet catre caietul verde.Era timpul!Avea 17 ani si se simtea acum destul de matura incat sa poarte cu ea amintirea mamei ei.A dechis caietul si a luat bratara.Asa de bine ii statea pe mana.
A plecat apoi in graba.Aproape ca fugea.Fiecare pas marca 3 baiati de inima.Nici nu mai vedea drumul.A ajuns in cap de strada si l-a vazut pe el.Statea sprijinit de gard cu o privire trista.Cand a vazut-o asa de fericita si-a dat seama ca raspunsul ei era cel care avea sa il faca cel mai norocos.
Ea a alergat spre el razand iar el a deschis bratele din instinct.Cora a sarit in bratele lui iar el a apucat sa se invarteasca cu ea de 3 ori privind-o adanc in ochi si simtind ca toata lumea se rezuma acum doar la ea,la Cora!A fost primul lor sarut.Cora a adus cu ea floarea pe care o primise de la el si pe care a pastrat-o intr-o carte de atunci.A vrut ca ea sa se intoarca de unde a plecat,adica la el,si vroia ca floarea sa ii aduca lui Chris mereu aminte de ea.
Ea l-a luat de mana si l-a strans mai puternic ca niciodata.Ce mult il iubea.Si ce mult simtea ca era iubita!

Au plecat amandoi spre scoala tinandu-se de mana.Nu le mai era frica.Au intrat in scoala mai mandrii ca niciodata.Toti se uitau la ei ciudat si susoteau cate ceva dar ei nu mai vedeau si nu mai auzeau nimic.Pentru moment aveau impresia ca totul e perfect si asa o sa ramana.Dar...nimic nu e perfect!

M&C

Cora a stat toata ziua in pod si a plans.Nimic ciudat la ea.Se obisnuise cu suferinta.Dar acum era ceva nou.Era ceva in el,era ceva la Chris care o facea sa uite de lacrimi.
A stat cu ochii pe geam si a vazut cand Maya a intrat pe poarta cu mersul ei strengaresc.A coborat scarile in graba si a iesit in intampinarea ei.
-Maya,hai repede!Urca,hai...trebuie sa vorbim!
-Cora,ce s-a intamplat?
-O sa iti explic cand ajungem in camera,hai grabeste-te!

Cand au ajuns in camera,Cora a incuiat usa si a aruncat cheia pe masa.
-Cora ai innebunit?Doamna Sava o sa ne pedepseasca iar!Nu avem voie sa incuiem usile!Deschide imediat!

Cora nu o auzea.Statea cu ochii plecati si se gandea cum sa ii zica...sau sa ii zica?

-Tu crezi ca eu am voie sa iubesc?
-Cora ce e cu intrebarea asta?Nu e vorba de Chris nu?Spune-mi ca nu!
-De ce nu si el?De ce nu?
-Pentru ca el nu e ca noi.Cora!O sa suferi si mai mult!
-Si?Am suferit de cand ma stiu.Pentru cateva clipe de fericire sunt dispusa sa sufar toata viata.
-Treaba ta.Eu sunt alaturi de tine mereu.Te iubesc si vreau sa faci asa cum simti.Dar,te-ai ganditit la ce o sa zica familia lui?
-Nu trebuie sa afle nimeni.Iubirea e facuta sa fie simtita in 2 nu sa fie spusa tuturor.

Maya a inceput sa rada.S-au luat in brate si au inceput sa planga amandoua.Poate ca nu avea mama niciuna si nici tata dar sora...aveau amandoua.Ele stiau ca atata timp cat sunt impreuna totul o sa fie mai usor. S-au dus si au scos un cui de la dulap si eu zgariat pe marginea patului:M&C.Asa aveau sa fie pentru totdeauna!

Cora nu a putut sa doarma toata noaptea gandindu-se la el si pentru prima data era fericita cu toata fiinta.Maine avea sa fie o zi frumoasa.Luna era plina si mai clara ca niciodata.Sa fie oare un semn?

De la carte la sarut

Dupa ziua de 1 martie,el mereu se aseza la masa ei iar ea mereu ii imprumuta un pix!Asa s-a legat o legatura intre ei.Plecau impreuna si veneau tot impreuna.Ea niciodata nu se lasa condusa pana in fata portii.Simtea ca locul ei nu este acolo.Nu vroia ca el sa vada unde sta desi el stia.Nu vroia ca in visul ei de acum sa apara "castelul batuit".Ca un adevarat domn in devenire nici el nu insista.Cat avea sa mai dureze?Asta se intreba doar ea.El se simtea asa de bine incat visa la eternitate,ea insa era realista stia ca totul o sa se termine candva si astepta sa se trezeasca.
Dar...se pare ca inca nu era timpul pentru trezit.


Totul se anunta ca o zi obisnuita dar nu era nici pe departe.El a deschis ochii hotarat sa ii marturiseasca tot si sa se arunce in prapastia adanca dar placuta.Cora a inchis poarta si a plecat in graba caci deja intarziase.Mergea cu pasi grabiti catre locul unde Chris o astepta.
Chris se plimba dintr-o parte in alta agitat si uitandu-se din 2 in 2 sec catre strada de unde ea urma sa apara.Asteptare...nimic...alta privire...tot nimic.Deja asteptarea devenea chin si fiecare secunda ce trecea parca era o eternitate.Dar iat-o!El a ramas nemiscat cu ochii la ea.Ea venea senina si zambind ca in fiecare dimineata.Uniforma ii statea parca mai bine ca in oricare alta zi iar buclele,ravasite de vant erau prinse cu o bentita rosie care o facea sa para mai angelica decat Chris a vazut-o pana acum.
Si asa au fugit secundele si momentul a venit.Dar...Chris inca mai astepta...Ce?Sa isi faca odata si odata curaj.A tras aer in piept si a rostit clar:
-Cora,astazi nu mergem la scoala!
-Ai innebunit?Eu nu imi permit sa lipsesc.Si...?Ce e cu tine?S-a intamplat ceva?
-Da...m-am saturat sa ma ascund iar tu sa te prefaci ca nu se intampla nimic.Trebuie sa acceptam ,sa nu ne mai simtit vinovati si sa asteptam mereu sa se termine.Nu vreau,Cora,nu vreau sa se termine niciodata!
Ea il vedea pentru prima oara plangand.Trebuia sa fie ceva adevarat.Posibil ca el sa o iubeasca?De ce nu?Sau de ce da?Asta gandea ea.
-Poate ca e mai bine sa nu ne ducem astazi la scoala.Vino stiu eu un loc unde putem sa vorbim in liniste.
L-a luat de mana si pentru prima data a pasit cu el pe poarta.Da!Au intrat impreuna de mana in caminul suferintei ei.Au urcat scarile pe ascuns pana au ajuns intr-un pod prafuit si plin de vechituri.
-Nu stiu de ce faci tu asta...dar ...eu...Eu te iubesc Cora!Te iubesc asa cum nu am mai iubit pe nimeni.
-Uite.Chris!Asta e viata mea,asta e casa mea.Acum ma mai iubeste?Asa sunt si eu prafuita,uitata!Asta e universul meu,asta e ce ma asteapta.
-Nu imi pasa!Eu te iubesc si atat!Nu ai zis ca vrei sa iesi din lumea asta?Ca vrei sa te ajuti?Eu o sa fiu langa tine.Lasa-ma sa te ajut!

Grea decizie avea de luat Cora!De asta se temea de cand a primit floarea.Ce ar putea sa faca?Sa ii spuna ca si ea il iubeste mai mult decat orice sau sa il alunge?El avea dreptate.Ea avea sa iasa din lumea asta cu orice pret.Dar pana atunci?Cum ar putea sa se ridice la nivelul lui?
Totul era asa de confuz.
-Pleaca,Chris!O sa vorbim maine la scoala.Acum lasa-ma!Iesi pe aici si pleaca fara sa te vada doamna Sava!Hai repede!

Ce bun ar fi fost sfatul unei mame.Dar unde sa o caute?Unde sa o gaseasca?Nu era nimeni cu ea!Era doar o copila ce plangea intre atatea si atatea vechituri pline de praf!

Caietul verde

Dimineata Cora era prima care se trezea , incepea sa iti pregateasca cartile si geanta pentru scoala si pleca inainte ca cineva sa se trezeasca.Ura viata pe care o ducea.Oare nu merita ceva mai bun?Asta se intrebau toate ce se aflau la poarta 13 insa ea se simtea diferita.Si era!Era frumoasa ,cu trasaturi fine.buze groase,de un roz deschis,si cu gene mari ,intoarse si ceea ce era de invidiat la ea era ca stia sa faca din o haina urata ceva ce toti ar fi cumparat.Avea simtul modei.Posibil sa fie mostenire de la mama sa.Aflase de ea in urma cu 5 ani ca statea in oras si ca era o doamna cu multa influenta in lumea celor bogati.Asta o facea sa isi urasca si mai mult stilul de viata.Restul copiilor erau abandonati pentru ca parintii fie erau morti fie erau saraci,insa ea...putea sa fie crescuta de o familie adevarata cu situatie buna si...a ajuns doar inca un numar intr-un camin de copii abandonati.
Toate astea o faceau sa isi doreasca din ce in ce mai mult sa iasa din aceea atmosfera si sa isi faca singura o viata de succes.Asta visa in fiecare seara.Singurii ei prieteni carora li se destanuia erau Maya si caietul verde primit dar de la aceasta.Caietul tinea ascuns fiecare gand fiecare lacrima stranse timp de 15 ani.Acolo avea poze,scrisori catre mama sa pe care nu le trimisese niciodata.Singurul lucru pe care il mai avea de la ea era o bratara mica,subtire de argint de care erau prinse 4 litere:C O R A.Niciodata nu purtase aceea bratara.Dar o pastra ca pe ceva sfant.Era si bratara in caietul verde pe care il avea mereu la ea si pe care nu il lasa din mana niciodata.
Dar toate astea erau lucruri ascunse.Ea nu era o fire comunicativa.La scoala toti ii stiau povestea si o priveau cu mila,dar ea nu vroia asta.Ea stie ca se duce la scoala pentru ca vrea sa reuseacsa prin propriile forte si restul era nimic.Dar de cateva luni i se intamplase ceva ciudat.Sa aiba oare legatura cu noul elev?Poate.Sau...?Nici ea nu stia.Dar ramanea cateodata minute in sir uitandu-se la el.Dar putea ea sa spere la ceva mai mult?Ea era o orfana si el era fiul npului primar.Ca toate fetele ce nu isi permit sa viseze isi afunda capul in carti si in caietul verde de fiecare data cand el trecea incercand sa ii evite privirea.
Poate ca ea nu observa dar si el o vazuse de mult si i se parea cea mai frumoasa dintre fete.Si nu numai lui.Toti o vedeau asa.Si pe buna dreptate.Dar nimeni nu avea curajul sa se apropie de ea pentru ca era in sine viziunea ghinionului si a nesansei deci...nu se ridica la nivelul celor ce erau acolo.In fine...el insa o vedea altfel,curajoasa,serioasa,misterioasa dar frumoasa,foarte frumoasa.
Asta se intampla de 6 luni...asa au mai trecut alte 6...si intr-o zi de primavara pe 1 martie chiar caietul verde ascunde "Astazi am primit o floare...eu...m-am bucurat...si era de la el!Am simtit ca sangele incepe sa alerge prin vene si ca sufletul o sa imi iasa din camasa uniformei."
Da...Cora primise o floare de la Chris.In sfarsit tanarul isi facuse curaj sa se aseze la masa ei de studiu din biblioteca si ea in cele din urma a lasat cartea jos si asa li s-au intalnit privirile.
Ea i-a multumit si a zambit mai frumos ca niciodata iar el dupa ce a tusit formal a atins-o cu buzlele pe obraz lasand-o cu ochii atintiti asupra lui.Totul s-a intamplat repede.
Oare isi permite el sa iubeasca o fata orfana si aparent fara alt viitor stralucit decat cel din vise?Iar ea va putea sa isi ridice in sfarsit privirea si sa il lase pe el sa patrunda il lumea ei ca o raza de soare ce e asteptata dintotdeauna?