Dupa ziua de 1 martie,el mereu se aseza la masa ei iar ea mereu ii imprumuta un pix!Asa s-a legat o legatura intre ei.Plecau impreuna si veneau tot impreuna.Ea niciodata nu se lasa condusa pana in fata portii.Simtea ca locul ei nu este acolo.Nu vroia ca el sa vada unde sta desi el stia.Nu vroia ca in visul ei de acum sa apara "castelul batuit".Ca un adevarat domn in devenire nici el nu insista.Cat avea sa mai dureze?Asta se intreba doar ea.El se simtea asa de bine incat visa la eternitate,ea insa era realista stia ca totul o sa se termine candva si astepta sa se trezeasca.
Dar...se pare ca inca nu era timpul pentru trezit.
Totul se anunta ca o zi obisnuita dar nu era nici pe departe.El a deschis ochii hotarat sa ii marturiseasca tot si sa se arunce in prapastia adanca dar placuta.Cora a inchis poarta si a plecat in graba caci deja intarziase.Mergea cu pasi grabiti catre locul unde Chris o astepta.
Chris se plimba dintr-o parte in alta agitat si uitandu-se din 2 in 2 sec catre strada de unde ea urma sa apara.Asteptare...nimic...alta privire...tot nimic.Deja asteptarea devenea chin si fiecare secunda ce trecea parca era o eternitate.Dar iat-o!El a ramas nemiscat cu ochii la ea.Ea venea senina si zambind ca in fiecare dimineata.Uniforma ii statea parca mai bine ca in oricare alta zi iar buclele,ravasite de vant erau prinse cu o bentita rosie care o facea sa para mai angelica decat Chris a vazut-o pana acum.
Si asa au fugit secundele si momentul a venit.Dar...Chris inca mai astepta...Ce?Sa isi faca odata si odata curaj.A tras aer in piept si a rostit clar:
-Cora,astazi nu mergem la scoala!
-Ai innebunit?Eu nu imi permit sa lipsesc.Si...?Ce e cu tine?S-a intamplat ceva?
-Da...m-am saturat sa ma ascund iar tu sa te prefaci ca nu se intampla nimic.Trebuie sa acceptam ,sa nu ne mai simtit vinovati si sa asteptam mereu sa se termine.Nu vreau,Cora,nu vreau sa se termine niciodata!
Ea il vedea pentru prima oara plangand.Trebuia sa fie ceva adevarat.Posibil ca el sa o iubeasca?De ce nu?Sau de ce da?Asta gandea ea.
-Poate ca e mai bine sa nu ne ducem astazi la scoala.Vino stiu eu un loc unde putem sa vorbim in liniste.
L-a luat de mana si pentru prima data a pasit cu el pe poarta.Da!Au intrat impreuna de mana in caminul suferintei ei.Au urcat scarile pe ascuns pana au ajuns intr-un pod prafuit si plin de vechituri.
-Nu stiu de ce faci tu asta...dar ...eu...Eu te iubesc Cora!Te iubesc asa cum nu am mai iubit pe nimeni.
-Uite.Chris!Asta e viata mea,asta e casa mea.Acum ma mai iubeste?Asa sunt si eu prafuita,uitata!Asta e universul meu,asta e ce ma asteapta.
-Nu imi pasa!Eu te iubesc si atat!Nu ai zis ca vrei sa iesi din lumea asta?Ca vrei sa te ajuti?Eu o sa fiu langa tine.Lasa-ma sa te ajut!
Grea decizie avea de luat Cora!De asta se temea de cand a primit floarea.Ce ar putea sa faca?Sa ii spuna ca si ea il iubeste mai mult decat orice sau sa il alunge?El avea dreptate.Ea avea sa iasa din lumea asta cu orice pret.Dar pana atunci?Cum ar putea sa se ridice la nivelul lui?
Totul era asa de confuz.
-Pleaca,Chris!O sa vorbim maine la scoala.Acum lasa-ma!Iesi pe aici si pleaca fara sa te vada doamna Sava!Hai repede!
Ce bun ar fi fost sfatul unei mame.Dar unde sa o caute?Unde sa o gaseasca?Nu era nimeni cu ea!Era doar o copila ce plangea intre atatea si atatea vechituri pline de praf!
sâmbătă, 6 iunie 2009
Caietul verde
Dimineata Cora era prima care se trezea , incepea sa iti pregateasca cartile si geanta pentru scoala si pleca inainte ca cineva sa se trezeasca.Ura viata pe care o ducea.Oare nu merita ceva mai bun?Asta se intrebau toate ce se aflau la poarta 13 insa ea se simtea diferita.Si era!Era frumoasa ,cu trasaturi fine.buze groase,de un roz deschis,si cu gene mari ,intoarse si ceea ce era de invidiat la ea era ca stia sa faca din o haina urata ceva ce toti ar fi cumparat.Avea simtul modei.Posibil sa fie mostenire de la mama sa.Aflase de ea in urma cu 5 ani ca statea in oras si ca era o doamna cu multa influenta in lumea celor bogati.Asta o facea sa isi urasca si mai mult stilul de viata.Restul copiilor erau abandonati pentru ca parintii fie erau morti fie erau saraci,insa ea...putea sa fie crescuta de o familie adevarata cu situatie buna si...a ajuns doar inca un numar intr-un camin de copii abandonati.
Toate astea o faceau sa isi doreasca din ce in ce mai mult sa iasa din aceea atmosfera si sa isi faca singura o viata de succes.Asta visa in fiecare seara.Singurii ei prieteni carora li se destanuia erau Maya si caietul verde primit dar de la aceasta.Caietul tinea ascuns fiecare gand fiecare lacrima stranse timp de 15 ani.Acolo avea poze,scrisori catre mama sa pe care nu le trimisese niciodata.Singurul lucru pe care il mai avea de la ea era o bratara mica,subtire de argint de care erau prinse 4 litere:C O R A.Niciodata nu purtase aceea bratara.Dar o pastra ca pe ceva sfant.Era si bratara in caietul verde pe care il avea mereu la ea si pe care nu il lasa din mana niciodata.
Dar toate astea erau lucruri ascunse.Ea nu era o fire comunicativa.La scoala toti ii stiau povestea si o priveau cu mila,dar ea nu vroia asta.Ea stie ca se duce la scoala pentru ca vrea sa reuseacsa prin propriile forte si restul era nimic.Dar de cateva luni i se intamplase ceva ciudat.Sa aiba oare legatura cu noul elev?Poate.Sau...?Nici ea nu stia.Dar ramanea cateodata minute in sir uitandu-se la el.Dar putea ea sa spere la ceva mai mult?Ea era o orfana si el era fiul npului primar.Ca toate fetele ce nu isi permit sa viseze isi afunda capul in carti si in caietul verde de fiecare data cand el trecea incercand sa ii evite privirea.
Poate ca ea nu observa dar si el o vazuse de mult si i se parea cea mai frumoasa dintre fete.Si nu numai lui.Toti o vedeau asa.Si pe buna dreptate.Dar nimeni nu avea curajul sa se apropie de ea pentru ca era in sine viziunea ghinionului si a nesansei deci...nu se ridica la nivelul celor ce erau acolo.In fine...el insa o vedea altfel,curajoasa,serioasa,misterioasa dar frumoasa,foarte frumoasa.
Asta se intampla de 6 luni...asa au mai trecut alte 6...si intr-o zi de primavara pe 1 martie chiar caietul verde ascunde "Astazi am primit o floare...eu...m-am bucurat...si era de la el!Am simtit ca sangele incepe sa alerge prin vene si ca sufletul o sa imi iasa din camasa uniformei."
Da...Cora primise o floare de la Chris.In sfarsit tanarul isi facuse curaj sa se aseze la masa ei de studiu din biblioteca si ea in cele din urma a lasat cartea jos si asa li s-au intalnit privirile.
Ea i-a multumit si a zambit mai frumos ca niciodata iar el dupa ce a tusit formal a atins-o cu buzlele pe obraz lasand-o cu ochii atintiti asupra lui.Totul s-a intamplat repede.
Oare isi permite el sa iubeasca o fata orfana si aparent fara alt viitor stralucit decat cel din vise?Iar ea va putea sa isi ridice in sfarsit privirea si sa il lase pe el sa patrunda il lumea ei ca o raza de soare ce e asteptata dintotdeauna?
Toate astea o faceau sa isi doreasca din ce in ce mai mult sa iasa din aceea atmosfera si sa isi faca singura o viata de succes.Asta visa in fiecare seara.Singurii ei prieteni carora li se destanuia erau Maya si caietul verde primit dar de la aceasta.Caietul tinea ascuns fiecare gand fiecare lacrima stranse timp de 15 ani.Acolo avea poze,scrisori catre mama sa pe care nu le trimisese niciodata.Singurul lucru pe care il mai avea de la ea era o bratara mica,subtire de argint de care erau prinse 4 litere:C O R A.Niciodata nu purtase aceea bratara.Dar o pastra ca pe ceva sfant.Era si bratara in caietul verde pe care il avea mereu la ea si pe care nu il lasa din mana niciodata.
Dar toate astea erau lucruri ascunse.Ea nu era o fire comunicativa.La scoala toti ii stiau povestea si o priveau cu mila,dar ea nu vroia asta.Ea stie ca se duce la scoala pentru ca vrea sa reuseacsa prin propriile forte si restul era nimic.Dar de cateva luni i se intamplase ceva ciudat.Sa aiba oare legatura cu noul elev?Poate.Sau...?Nici ea nu stia.Dar ramanea cateodata minute in sir uitandu-se la el.Dar putea ea sa spere la ceva mai mult?Ea era o orfana si el era fiul npului primar.Ca toate fetele ce nu isi permit sa viseze isi afunda capul in carti si in caietul verde de fiecare data cand el trecea incercand sa ii evite privirea.
Poate ca ea nu observa dar si el o vazuse de mult si i se parea cea mai frumoasa dintre fete.Si nu numai lui.Toti o vedeau asa.Si pe buna dreptate.Dar nimeni nu avea curajul sa se apropie de ea pentru ca era in sine viziunea ghinionului si a nesansei deci...nu se ridica la nivelul celor ce erau acolo.In fine...el insa o vedea altfel,curajoasa,serioasa,misterioasa dar frumoasa,foarte frumoasa.
Asta se intampla de 6 luni...asa au mai trecut alte 6...si intr-o zi de primavara pe 1 martie chiar caietul verde ascunde "Astazi am primit o floare...eu...m-am bucurat...si era de la el!Am simtit ca sangele incepe sa alerge prin vene si ca sufletul o sa imi iasa din camasa uniformei."
Da...Cora primise o floare de la Chris.In sfarsit tanarul isi facuse curaj sa se aseze la masa ei de studiu din biblioteca si ea in cele din urma a lasat cartea jos si asa li s-au intalnit privirile.
Ea i-a multumit si a zambit mai frumos ca niciodata iar el dupa ce a tusit formal a atins-o cu buzlele pe obraz lasand-o cu ochii atintiti asupra lui.Totul s-a intamplat repede.
Oare isi permite el sa iubeasca o fata orfana si aparent fara alt viitor stralucit decat cel din vise?Iar ea va putea sa isi ridice in sfarsit privirea si sa il lase pe el sa patrunda il lumea ei ca o raza de soare ce e asteptata dintotdeauna?
vineri, 5 iunie 2009
Monolog sau...dialog cu corectitudinea
Tu care esti atat de relativa...mereu acolo cand e nevoie de tine!Stai linistita ca eram ironica.Si totusi mi-ar placea sa fii de partea mea atunci cand am nevoie si cand consider ca asa este dat sa fie.Pacat! Ce sens are sa sprijinim si sa incurajam corectitudinea intr-o maniera falsa si ipocrita?De ce sa ne complicam sa fim corecti o viata intreaga cand nimeni nu e cu noi?Sa folosim "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte"?Si cei care spun nu oare exact asa gandesc?Nu cred.E cazul sa realizam ca viata nu e corecta nici atunci cand respiram.Poate e undeva in lume altul care respira de 2 ori mai mult aer si altul sta si respira cate putin ca sa aiba si altii?Si care e ala smecher?Normal ca ala care a luat aerul toturor.El serveste acum de exemplu...Refuz sa te am ca exemplu!Eu am peronalitatea mea si stiu cat ma tine mintea si sufletul.Si rabdarea e clar ca s-a sfarsit.De acum...imi iei...iti iau...imi dai...ramai fara!Asta am invatat de la cei care impart dreptatea.Nu te chinui sa respiri cate putin ca la final tot tu mori si desteptu' isi umfla plamanii chiar daca gestul este urat.Castiga ala care e cel mai nesimtit.Haideti fratilor toti sa fim falsi si egoisti sa dam din gene si sa aprobam tot si poate asa o sa fim si noi "smecheri".
Deci in final,draga doamna Corectitudine,treci mai des si pe la noi astia care respiram cate putin...ca ce crezi?Posibil sa ti se termine si tie aerul odata si odata.
PS: Asta a fost asa o pauza de efect de la povestea pe care am inceput sa o scriu.Ma gandesc la continuarea ei.;)
Deci in final,draga doamna Corectitudine,treci mai des si pe la noi astia care respiram cate putin...ca ce crezi?Posibil sa ti se termine si tie aerul odata si odata.
PS: Asta a fost asa o pauza de efect de la povestea pe care am inceput sa o scriu.Ma gandesc la continuarea ei.;)
miercuri, 3 iunie 2009
Poarta 13
Partea 1
Singura...iarasi...pe acelasi drum la fel de trist ca de fiecare data.Buclele ei brunete cadeau usor pe haina groasa si alba de atata zapada.Ochii erau un negru infiorator si mai clari acum ca plansese.Oare a cata oara e cand plange ea?PEntru ce nici ea nu mai stie.A pierdut numarul lacrimilor ca si a motivelor.Plange si atat.Pasii sunt din ce in ce mai rapizi si mai desi,fata incepe sa capete o forma sobra,dura,lipsita de inocenta de mai devreme.
Ultimul pas il face in fata unei porti mari de lemn unde cu vopsea neagra era trecut numarul 13.Trage aer in piept,isi scutura haina de zapada si lasa capul in jos resemnata.De cum a intrat parca toata frumusetea ninsorii s-a dus.Era o curte mica cu 3banci acoperite de alb unde erau scrie cu degetul mai multe nume.Asta o face sa zambeasca.Probabil fetele de la camera 2,cele de 10 ani s-au jucat mai devreme.Cu siguranta asta a fost caci omul de zapada ce statea mandru cu un morcov in loc de nas nu era acolo cand plecase.
Intra pe usa ce scartaia puternic astfel incat o femeie inalta,slaba imbracata intr-un costum negru si o funda subtire la gat, a iesit repede uitandu-se cu asprime.
-De cate ori ti-am zis sa deschizi usa incet?Si mai ales de unde ai venit tu la ora asta?Masa a fost acum o ora.Acum sa astepti pana dimineata!
-Am fost la biblioteca pentru o carte,oricum nu imi era foame.
Dansa era doamna Sava.Ea era directoarea si supraveghetoarea Caminului Pentru Copii Abandonati nr 13 dintr-un oras oarecare...Ce mai conteaza?
Doamna Sava s-a intors catre camera ei dar nu inainte de a arunca o ultima privire rece si aspra fetei.S-a dus in odaia ei si dupa ce fata a auzit cheia invartindu-se de 2 ori a urcat scarile in graba.
A ajuns intr-o camera cu 6 paturi si 2 dulapuri care nu mai se inchideau bine.Toata lumea dormea.Ea nu avea somn.S-a acoperit cu patura grea si aspra ce ii zgaria pielea si dupa ce a stins lumina a incercat sa adoarma insa lacrimile o faceau sa deschida mereu ochii.Asta facea in fiecare seara.Din senin a simtit ca cineva a intrat in patura langa ea si a luat-o in brate.Era Maya prietena ei din patul alaturat.
-Lasa,Cora,poate o sa avem si noi noroc odata!
Singura...iarasi...pe acelasi drum la fel de trist ca de fiecare data.Buclele ei brunete cadeau usor pe haina groasa si alba de atata zapada.Ochii erau un negru infiorator si mai clari acum ca plansese.Oare a cata oara e cand plange ea?PEntru ce nici ea nu mai stie.A pierdut numarul lacrimilor ca si a motivelor.Plange si atat.Pasii sunt din ce in ce mai rapizi si mai desi,fata incepe sa capete o forma sobra,dura,lipsita de inocenta de mai devreme.
Ultimul pas il face in fata unei porti mari de lemn unde cu vopsea neagra era trecut numarul 13.Trage aer in piept,isi scutura haina de zapada si lasa capul in jos resemnata.De cum a intrat parca toata frumusetea ninsorii s-a dus.Era o curte mica cu 3banci acoperite de alb unde erau scrie cu degetul mai multe nume.Asta o face sa zambeasca.Probabil fetele de la camera 2,cele de 10 ani s-au jucat mai devreme.Cu siguranta asta a fost caci omul de zapada ce statea mandru cu un morcov in loc de nas nu era acolo cand plecase.
Intra pe usa ce scartaia puternic astfel incat o femeie inalta,slaba imbracata intr-un costum negru si o funda subtire la gat, a iesit repede uitandu-se cu asprime.
-De cate ori ti-am zis sa deschizi usa incet?Si mai ales de unde ai venit tu la ora asta?Masa a fost acum o ora.Acum sa astepti pana dimineata!
-Am fost la biblioteca pentru o carte,oricum nu imi era foame.
Dansa era doamna Sava.Ea era directoarea si supraveghetoarea Caminului Pentru Copii Abandonati nr 13 dintr-un oras oarecare...Ce mai conteaza?
Doamna Sava s-a intors catre camera ei dar nu inainte de a arunca o ultima privire rece si aspra fetei.S-a dus in odaia ei si dupa ce fata a auzit cheia invartindu-se de 2 ori a urcat scarile in graba.
A ajuns intr-o camera cu 6 paturi si 2 dulapuri care nu mai se inchideau bine.Toata lumea dormea.Ea nu avea somn.S-a acoperit cu patura grea si aspra ce ii zgaria pielea si dupa ce a stins lumina a incercat sa adoarma insa lacrimile o faceau sa deschida mereu ochii.Asta facea in fiecare seara.Din senin a simtit ca cineva a intrat in patura langa ea si a luat-o in brate.Era Maya prietena ei din patul alaturat.
-Lasa,Cora,poate o sa avem si noi noroc odata!
luni, 1 iunie 2009
Reformatarea de suflet
Hey mi-am reformatat calculatorul:D Foarte smcher :DErau prea multi virusi ...D'aia care desi sunt mici si nu se vad...distrug tot...si cel mai bine e sa fie eliminati.Si totul incepe sa mearga din ce in ce mai greu ...tot ce ai se distruge doar din cauza lor.Si culmea nu ii iei pe toti odata ci asa p rand unul mai rau si mai periculos ca altul ;)) Si pac!!! Da-i si reformateaza sterge tot ...tot ce era...si frumos si urat si important si neimportant...TOT!!! nu mai imi pasa ce era acolo...s-a dus tot in Recycle Bin :D si acolo o sa ramana stiu eu sigur.Si uite asa am luat-o iar de la capat...cu un calculator nou si linistit...Daca nu a mers de cate ori am dat restart acum trebuia o masura ceva mai drastica.Oricum...sper ca ati inteles despre ce am vorbit ;)) App urasc informatica ...deci... :D
vineri, 29 mai 2009
Maria Callas
Astazi mi-a fost starnita curiozitatea de un nume..auzit pentru prima data!Maria Callas.Cine este ea?Buna intrebare...;)) asta am intrebat si eu cand am auzit numele ei :) Ei bine..iata ce am retinut: Maria Callas se naste la New York in 1923>Parinti ei sunt niste emigranti greci care mai tarziu se vor despart urmand ca mama si fiica sa se reintoarca in tara natala.Marea soprana isi urmeaza studiile la Conservatorul din Atena.Cariera sa urmeste atat perioade de glorie cat si de esecuri.Face o mare pasiune pentru armatorul grec Aristotel Onassis, un magnatcare-si dobandise colosala avere pe cai mai putin ortodoxe.MariaCallas nu a cunoscut culmile succesului numai ca interpreta de opera, a dobandit si o reputatie legendara ca artista si personalitate eterna in mintea omenirii. A evoluat, ca actrita, in filmul grecesc "Medea".Ea se stinge din viata in 1977 si conform ultimelor dorinte este incinerata iar cenusa ei este imprastiata in Marea Egee.Moartea ei este si acum un mister intrucat camerista si si soferul singurii ce au insotit-o in viata sa solitara din ultima perioadaau refuzat sa faca declaratii.
duminică, 17 mai 2009
Alta zi...alta poveste..
Astazi chiar ca m-am lamurit care e faza cu starile sufletesti...sunt lungi si in cele mai dese cazuri sunt proaste.Eu una nu reusesc sa imi revin.Ma rog nici nu m-am straduit prea mult in ultima vreme.Poate ca nu am chef sa aplic regula aia cu "Ce nu te omoara te face mai puternic!"Mi se pare o banalitate si refuz sa aplic asa ceva.Uneori chiar ma intreb daca mai am de primit multe vesti "frumoase" sau dezamagiri de la persoane la care nu ma astept.
E ciudat cum ai impresia ca o persoana atat de draga tie si apropiata este si pe atat de sincera si ca o cunosti in profunzime...Ei bine..nu e asa!Daca ceva urasc in viata asta este falsitatea...si o detest!De asta astazi am realizat ca m-am lasat dusa de val si am crezut in ceea ce nu este.Mi-am dorit sa fie ceea ce vreau eu nu sa observ realitatea.Si abracadabra!S-a dus tot!Acum nu mai vad nimic special la persoana aia...a devenit nimic si asa mi-am propus sa ramana...
Observ ca toata lumea are probleme ..unele grave altele mai putin grave...dar probleme!Toti avem!Si uite asa se invarte lumea absorbita de problemele majore sau de supararile zilnice ca nu mai observam nimic frumos in viata asta!Mda...urasc sa recunosc asta...dar si eu cam sunt adepta a acestui lucru de cateva zile...sau chiar saptamani :"> O sa ies din starea asta desi o sa am de muncit ceva vreme....dar sper sa reusesc ...Si exact acum m-am plictisit sa scriu...:( :-< nasol....Come back tina!!! :(
E ciudat cum ai impresia ca o persoana atat de draga tie si apropiata este si pe atat de sincera si ca o cunosti in profunzime...Ei bine..nu e asa!Daca ceva urasc in viata asta este falsitatea...si o detest!De asta astazi am realizat ca m-am lasat dusa de val si am crezut in ceea ce nu este.Mi-am dorit sa fie ceea ce vreau eu nu sa observ realitatea.Si abracadabra!S-a dus tot!Acum nu mai vad nimic special la persoana aia...a devenit nimic si asa mi-am propus sa ramana...
Observ ca toata lumea are probleme ..unele grave altele mai putin grave...dar probleme!Toti avem!Si uite asa se invarte lumea absorbita de problemele majore sau de supararile zilnice ca nu mai observam nimic frumos in viata asta!Mda...urasc sa recunosc asta...dar si eu cam sunt adepta a acestui lucru de cateva zile...sau chiar saptamani :"> O sa ies din starea asta desi o sa am de muncit ceva vreme....dar sper sa reusesc ...Si exact acum m-am plictisit sa scriu...:( :-< nasol....Come back tina!!! :(
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
